Povestea acestei asociații a început cu Eric și cu dorința noastră de a-i oferi tot sprijinul de care are nevoie. De când avea doar 3 luni, viața noastră s-a învârtit în jurul terapiilor, al specialiștilor, al investigațiilor medicale și al tuturor lucrurilor pe care le-am făcut pentru ca el să aibă cât mai multe șanse. În tot acest timp, am înțeles cât de important este accesul la terapiile potrivite, dar și cât de greu poate fi să susții toate aceste costuri, lună de lună, ani la rând. Ca părinți, ne dorim să îi oferim lui Eric tot ce l-ar putea ajuta. Să putem continua terapiile de care are nevoie, să îi oferim acces la servicii medicale și să nu fim nevoiți să renunțăm la oportunități importante din cauza banilor. Din păcate, dorința de a face tot ce este mai bine pentru copilul tău nu înseamnă întotdeauna că ai și posibilitatea financiară de a face toate aceste lucruri.
De aici a pornit dorința de a construi această asociație. În primul rând, pentru Eric, pentru nevoile lui de zi cu zi și pentru șansa de a continua să se dezvolte. De asemenea ne dorim ca în timp, să putem face mai mult. Știm că există și alte familii care trec prin situații asemănătoare nouă, care caută soluții și fac eforturi uriașe pentru copiii lor, dar se confruntă cu aceleași griji legate de costurile terapiilor și ale serviciilor medicale. Ne dorim să putem fi alături și de acești copii, oferindu-le sprijin pentru terapii, îngrijire medicală și alte nevoi pe care familiile lor nu le pot acoperi întotdeauna singure. Știm că fiecare copil are propriul diagnostic, propriile dificultăți și propriul ritm de dezvoltare. Tocmai de aceea, ne dorim ca ajutorul oferit prin asociație să răspundă unor nevoi reale și să ajungă acolo unde poate face o diferență.
Pentru a putea face toate acestea, avem nevoie de oameni care să creadă în ceea ce ne propunem. Fiecare donație, fiecare sponsorizare și fiecare persoană care ne ajută să ducem povestea mai departe ne oferă posibilitatea de a susține mai departe acest proiect. Poate că pentru dumeavoastră o contribuție pare un gest mic, dar pentru o familie care încearcă să își ajute copilul este un ajutor imens. Ne dorim să construim o asociație prin care să putem oferi sprijin concret și să ajutăm cât mai mulți copii, în limita resurselor pe care reușim să le strângem.
Totul a început cu Eric, dar sperăm ca, în timp, povestea acestei asociații să însemne mai mult decât povestea unei singure familii. Ne dorim să putem transforma experiența noastră în ajutor pentru alți părinți și în șanse reale pentru copiii care au nevoie de noi.